«

Mar
29

Comuna Sîntimbru

Referitor la aşezarea geografică, comuna Sîntimbru este situată în partea central-vestică a României. În cadrul judeţului Alba ocupă o poziţie centrală, uşor nord-estică, la 12 km nord de reşedinţa acestuia, municipiul Alba Iulia. Se învecinează la nord cu oraşul Teiuş, cu comunele Galda de Jos la nord-vest, Ighiu la vest, Mihalţ la nord-est, Berghin la sud-est, Ciugud la sud, iar la sud-vest cu municipiul Alba Iulia.

Comuna, ca unitate administrativă, este alcătuită din cinci sate: Sîntimbru, cu 1292 locuitori, reşedinţa comunei, Galtiu la 1,0 km cu 478 locuitori, Coşlariu la 3,0 km cu cu 406 locuitori, pe malul drept al Mureşului, iar pe malul stâng, Totoi la 4,0 km cu 554 locuitori, Dumitra la 6,0 km cu 112 locuitori.

Suprafaţa şi structura teritoriului se prezintă astfel:

SUPRAFAŢA COMUNEI  44,28 km

Agricol 3576 ha
Arabil 2237 ha
Păşuni şi fâneţe naturale 1272 ha
Vii 51 ha
Livezi 16 ha
Păduri 269 ha
Neproductiv 83 ha
Drumuri comunale 182 ha
Ape 215 ha
Curţi şi clădiri 162 ha

Comuna Sîntimbru este situată în Podişul Transilvaniei, la extremitatea sa cea mai vestică, în culoarul depresionar Alba Iulia-Turda, orientat pe direcţia N-NE-S-SV, prezentându-se sub forma unei depresiuni de contact pe axa unui larg sinclinal paralel cu zona montană din vestul său.

Acest culoar este străjuit de zone geomorfologice mai înalte, Dealul Bilag la vest şi Podişul Secaşelor la est, între care se află lunca şi terasele Mureşului. Altitudinile sunt variabile: 222,3 m în Lunca Mureşului şi 442,6 m în Dealul Bilag.

Pe teritoriul comunei se identifică ca unităţi geomorfologice lunca şi terasele Mureşului, Dealul Bilag şi Podişul Secaşelor.

Lunca Mureşului ocupă ce mai mare suprafaţă din teritoriul comunei(satele Coşlariu şi Galtiu, şi o parte a satelor Sîntimbru şi Totoi). În ceea ce priveşte procesele actuale din  albia minoră şi din luncă, acestea sunt variate, în funcţie de debitul râului, panta râului şi a luncii, forma şi dimensiunile albiei minore. Panta de curgere este redusă, având în general valori sub 1%. În ce priveşte regimul nivelurilor apei din râu, se reţine existenţa a două perioade cu niveluri ridicate, luna martie şi mai, precum şi o perioadă cu niveluri scăzute, vara.

Lunca se dezvoltă pe ambele maluri ale râului Mureş cu extindere maximă în zona satului Galtiu. Dintre cele opt terase ale Mureşului identificate pe teritoriul comunei se individualizează două: terasă I şi terasa a II-a, ambele de vârstă pleistocenă.

Dealul Bilag reprezintă un ax anticlinal, rezultat în urma unui ultim efort de înălţare a Apusenilor Sudici, care au antrenat cu ei colţul de sud-vest al Depresiunii Transilvane pe aliniamentul Şard-Oiejdea-Blaj, într-o mişcare de cutare şi ridicare.

Podişul Secaşelor constituie treapta cea mai coborâtă nu numai a Podişului Tîrnavelor ci şi a întregului Podiş al Transilvaniei. Pe teritoriul comunei este prezentă marginea lui nord-vestică. Are aspectul unui platou suspendat, cu o suprafaţă uşor vălurită, pe teritoriul satului Dumitra şi, în parte, la Totoi. Zona de tranziţie spre Podişul Secaşelor îmbracă aspectul unei câmpii fragmentate, formată prin netezirea policiclică a depozitelor piemontane.

Teritoriul comunei este încadrat în sectorul de climă continental-moderată de dealuri şi podişuri joase, cu evidente fenomene de fohn.

Relieful şi nuanţa de excesivitate a climatului se reflectă direct în alcătuirea vegetaţiei şi a solurilor. Speciile florei spontane sunt reprezentate prin pădurile de stejar(Quercus robur), arţar (Acer platanoides), carpen (Carpinus betulus) şi jurastrul (Acer canrpestre), alături de care întâlnim arbuşti ca: lemnul câinesc, porumbar, corn, alunul, socul, măcieşul şi alţii. Pădurea cu vegetaţia ei, o întâlnim pe teritoriul satelor Totoi şi Dumitra, în celelalte sate lipsind, aici întâlnim în mod izolat diverşi arbuşti. În zonele defrişate, neocupate de culturile permanente, întâlnim vegetaţia specifică păşunilor şi fâneţelor.

Fauna specifică este cea a biotipului de silvostepă, în care predomină iepurele, dihorul, nevăstuica, vulpea, alături de care întâlnim căpriorul, veveriţa, lupul, mistreţul. Apele Mureşului aparţin zonei scobarului, pe lângă care se mai întâlnesc cleanul, morunaşul, mreana, obleţul, ştiuca, crapul.

 

Aspecte geologice

Prin geneza si alcatuire geologica, urmata de actiunea factorilor subarieni. Depresiunea  Transilvaniei  este  pusa in evidenta, ca  unitate geologica-structurala, de arcul Carpatilor Romanesti iar din punct de vedere orografic este formata dintr-un podis, ca unitate centrala, marginit de depresiuni si dealuri submontane, ca unitate marginala.

Culuarul Alba Iulia – Turda , unde este situata si comuna noastra face parte din zona marginala vestica a  Depresiunii  Transilvaniei.

Rocile care contribuie la structura zonei sunt reprezentate prin marne, argile si nisipuri miocene. Structura geologica a generat forme de relief domoale si puturi  accesibile prin deschideri de suprafata. Formatiunile cuatermale sunt prezentate  aproape peste tot. Cuatermalul prezinta interes economic prin nisipurile si pietrisurile din zonele de terase si lunci, precum si a solurilor fertile pe care le-a dezvoltat.