Istoricul localităţii

Zorii viitoarei vieţi urbane la Alba Iulia în epoca romană sunt legaţi de constituirea castrului Legiunii a XIII-a Germania, în jurul căreia vor apărea treptat două centre urbane distincte, semnalate epigrafic sub toponimul Apulum. Ca cel mai însemnat centru urban al Daciei traiane oraşul avea dincolo de limitele sale un vast teritoriu ce îngloba aşezări rurale, unele târguri şi proprietăţi agricole numite villae rusticae. Urme ale acestor din urmă aşezări au apărut spre exemplu la Drâmbar, Straja, Ghirbom, Ohaba, apoi pe drumul ce lega Apulum de bogata regiune auriferă a Munţilor Apuseni şi nu în ultimul rând în zona localităţii Sîntimbru, Mihalţ, Obreja sau altele situate înspre bogatele zăcăminte de sare din zona Salinae.

Descoperiri mai vechi sunt de semnalat la Sîntimbru, într-o zonă în care anterior epocii romane sunt cunoscute aşezări apărţinând mai ales neoliticului şi epocii bronzului.

În decursul istoriei, după cum menţionează „Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania”, numele acestei vechi aşezări transilvane a suferit modificări neesenţiale, după cum rezultă din datele prezentate mai jos:

  • 1238 villa Sancti Emirici,
  • 1270 datum in Sancto Emerico,
  • 1326 congregatio generalis in Sancto Emerico,
  • 1332 Zentemereh,
  • 1365 villa Zentemeryh
  • 1369 Zenemerich
  • 1391 Zentemereh
  • 1406 Zenthembreh
  • 1407 Zentemereh
  • 1408 Zenthembrech
  • 1415 Zenthymereh
  • 1417 Zenthemrech
  • 1400 Zentymbreh
  • 1418 Zenthempreh
  • 1423 Zenthymrich
  • 1507 Zenth Imereh
  • 1648 Szent Imre
  • 1750 Szent Imbre
  • 1760 – 1762 Maros Szent Imreh
  • 1808 Szint Imbru
  • 1850 Szint Imbru,  Sankt Emerich
  • 1854 Szent-Imra

Sînt-Imbru (Bul. 96)

Localitatea Sîntimbru este cunoscută, la început, aşa cum se poate observa din desfăşurarea de mai sus, sub numele de Sancto Emerico, tradus în limba maghiară Szent Emeric, iar în limba română Sfântul Gheorghe.

Prima atestare scrisă a localităţii este făcută în anul 1238, când Papa Grigore se adresează regelui Bela IV, într-o bulă, unde aminteşte şi de Villa Sancti Emerici.

În luna martie 1442, oastea turcească condusă de sultanul Mezid Begul din Vidin, a pătruns în Transilvania, surprinzând nepregătită armata lui Iancu Corvinul, Voievodul Transilvaniei. În faţa acestei primejdii, Voievodul decretează ridicarea generală la luptă.

Până la adunarea oştilor, Iancu Corvinul participă la bătălia din 18martie 1442 de pe şesul de la Sîntimbru, cu puţini din ai săi, într-o oaste nemeşească comandată de episcopul asupritor de ţărani, Gh. Lepeş. Aici îl înfruntă pe Baiazid Begul, fiind înfrânt de acesta şi nevoit să se retragă în Alba Iulia. În bătălia de la Sîntimbru îşi pierde viaţa Ioan Miles, fratele mai mic al lui Iancu Corvin, care este înmormântat în catedrala romano-catolică din Alba Iulia, şi episcopul Gh. Lepeş. Bătălia de la Sîntimbru are o semnificaţie de natură politică, iar ca fapte de arme nu are nici o însemnătate militară deosebită.

După mulţi ani de la bătălia de pe şesul dintre Sîntimbru-Bărăbanţ-Alba Iulia, figura lui Iancu Corvinul apare în chip simbolic al unui vultur cu o aripă frântă, aşa cum era frânt atunci şi sânul cald al neamului din are îşi luase zborul îndrăzneţ.

În amintirea fratelui său Ioan Iles (Ioan cel Tânăr) căzut eroic în lupta de la Sîntimbru, Iancu de Hunedoara reface biserica de la Sîntimbru, căreia îi adaugă un altar şi îi supraînalţă nava în stil gotic, prevăzându-i şi un sistem de apărare. Faptul că biserica şi fortificaţia din jurul său au fost finanţate de Iancu de Hunedoara.

Ornamentele care încadrează portalul, rozetele, discurile executate după metoda crestăturilor în lemn, denotă o interferenţă între arhitectură în piatră şi cea în lemn autohtonă.

Satul Galtiu este locul de naştere a fotografului unirii Samoilă Mârza cel care a imortalizat pentru totdeauna în circa 12 imagini delegaţia satului sau şi alte aspecte care se păstrează în mai toate muzeele din ţară şi în numeroasele lucrări de specialitate.